Amintirile sunt poate cea mai labila resursa a sufletului nostru, alaturi de imaginatia indreptata spre viitor. Amintirile sunt cele care ne pot determina sa regretam un trecut ce nu a existat niciodata. Timpul ce s-a scurs prin vietile noastre nu are o forma fixa: variaza conform perceptiilor noastre asupra lui. Ceva ce schimba lumea pentru mine, nu e decat inca o zi pentru altcineva. Diferentele dintre noi , dincolo de afinitati si preferinte, ci abordand o perspectiva adanca a sufletului uman, vorbind de acele dedesupturi pe care abia noi invatam sa le descoperim si mai apoi sa ni le insusim se manifesta si in perceptia trecutului. Nu ne vom aminti acelasi moment la fel, mereu amintirea va fi invadata, influentata de ceea ce simtim in prezent. Timpul a acelasi, faptul ca noi il divizam in trecut, prezent si viitor e un aspect irelevant. Scindarea a ceva ce e un tot prin concept in sine, e singur si pentru toti. Ca noi vorbim de zile, ore sau secunde......... Azi e acel maine de ieri........ Materializarea a ceva ce nu isi gaseste corespondent in rutina noastra e doar o incercare banala de a diminua forta mareata, de a oferi un oarecare confort omului ce trebuie sa-si castige destinul in fiecare clipa luptand cu timpul. Cum poti limita trecutul de prezent si viitor........... si aici il citez pe Nichita Stanesc... "daca fiecare secunda n-ar fi mereu a trecutului". Mereu mi-a placut sa meditez la urmatorul aspect: oare timpul exista acolo si noi trecem prin el ... sau ne plimbam alaturi, ori suntem noi si timpul se scurge asemeni unui rau lasand in urma albii sadite si purtand pietre si aluviuni de vise si sperante?????
Oare noi in raport cu timpul ce suntem? Cine suntem? Ce e de fapt timpul, care ne numara parca secundele inimii si ne macina gandurile cu amintiri din trecut, din viitor............
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu