file de poveste....

Din toamna grea ce se-asterne in fiintele noastre
Nu mai razbate ecoul nici unei culori...
Nu mai rasuna viata!
Oh, Lemalian, amarul acopera scena cerului,
si actul continua, desi nu a inceput nicicand..
e zvon de moarte, de iubire invinsa intr-un razboi crud
sunt trandafiri ce-si varsa petalele
frumusetea
si se imbraca in spini...
Nu crede, sa nu crezi vorbe, nici soapte... nici sunete ce te-mpresoara in vant
Doar ochii .... ochii ce inca graiesc albastru,
Da! Lacul in care nuferii cresc...
Inima... nu, nu mai crede inimi...
musteste rautatea si ninge in noi ...
iar flacara se stinge, nu mai incalzeste..
frigul te dezbraca de foc...te inchide ... te ucide..
nu te opri din alergat si nu-ti intoarce privirea..
e piatra in jur....da..numai piatra
nu mai sunt lacrimi, nu suspine, nu privire
nu adevar, nu tristete, nu bucurie
nu dragoste, nu zbor, nu , nu , nu...
Lemalian, azi lumea se masoara in NU ...
tu alearga .... alearga ... caci Ochii inca mai respira
si Ochii de oceane inca sunt deschisi!

cu frig in suflet,
Dey

file de poveste...

Lem, daca.... daca timpul ar avea glas sa strige secundele ce-mi trec fiinta fara tine, pamantul intreg ar fi un tipat de jale. Daca-ai intelege soapta culorii din toamna grea ai sti dorul inimii mele. Sunt vremuri obosite de drumuri lungi, si-asa ne impovareaza pasii...se-asterne usor melancolia, nostalgia... Durerea de nefiinta din noi rasuceste parca acul si lumea se intoarce in trecut. regretul a ce-ar fi fost ne impresoare inimile si bucuria sperantei e usor furata de un suspin. Lem, suspinele ce le port in suflet sunt doar gandurile ca nu .... ca nu. Atat. Restul sunt doar rune ce nu-si gasesc timpul potrivit sa se-asterne in istorie. Lem, unde esti?
Dey

ganduri...

tristete pentru ochii
ce varsa durere
e glasul noptii ascuns in inimi,
lumina revarsata in lacrimile de priviri...
trupul firii tale e demult doar o pana in bataia inimii
si-atunci plansu-ti e doar cuvinte.
mi-e frica de un abis prea adanc,
si totusi atat de fraged...
de ceea ce esti in necunoscutul din umbra...
Intunericul de Dionis
nu cunoaste, nu graieste, nu razbate pana la noi
Tu simti cu fiecare clipa,
ce noi nu vedem a fi. Suntem
si atat;
suntem pana in zidul ochilor,
si ramanem loviti, indiferenti si reci...
golul fiintei e prea greu, prea uitat
ca sa mai zboare...
si daca tu ai fi,
daca tu ai lasa sa fii...
Privesc in cerul din tine
in golul din noi...
(eu)raman la a fi ...
...dar oare (tu) ma simti?
.
Dey, "Eu s(unt), tu s(imti)"

once

I don't know you
But I want you
All the more for that
Words fall through me
And always fool me
And I can't react
And games that never amount
To more than they're meant
Will play themselves out

Take this sinking boat and point it home
We've still got time
Raise your hopeful voice you have a choice
You've made it now

Falling slowly, eyes that know me
And I can't go back
Moods that take me and erase me
And I'm painted black
You have suffered enough
And warred with yourself
It's time that you won

Take this sinking boat and point it home
We've still got time
Raise your hopeful voice you had a choice
You've made it now

Take this sinking boat and point it home
We've still got time
Raise your hopeful voice you had a choice
You've made it now
Falling slowly sing your melody
I'll sing along

Memories....

Amintirile sunt poate cea mai labila resursa a sufletului nostru, alaturi de imaginatia indreptata spre viitor. Amintirile sunt cele care ne pot determina sa regretam un trecut ce nu a existat niciodata. Timpul ce s-a scurs prin vietile noastre nu are o forma fixa: variaza conform perceptiilor noastre asupra lui. Ceva ce schimba lumea pentru mine, nu e decat inca o zi pentru altcineva. Diferentele dintre noi , dincolo de afinitati si preferinte, ci abordand o perspectiva adanca a sufletului uman, vorbind de acele dedesupturi pe care abia noi invatam sa le descoperim si mai apoi sa ni le insusim se manifesta si in perceptia trecutului. Nu ne vom aminti acelasi moment la fel, mereu amintirea va fi invadata, influentata de ceea ce simtim in prezent. Timpul a acelasi, faptul ca noi il divizam in trecut, prezent si viitor e un aspect irelevant. Scindarea a ceva ce e un tot prin concept in sine, e singur si pentru toti. Ca noi vorbim de zile, ore sau secunde......... Azi e acel maine de ieri........ Materializarea a ceva ce nu isi gaseste corespondent in rutina noastra e doar o incercare banala de a diminua forta mareata, de a oferi un oarecare confort omului ce trebuie sa-si castige destinul in fiecare clipa luptand cu timpul. Cum poti limita trecutul de prezent si viitor........... si aici il citez pe Nichita Stanesc... "daca fiecare secunda n-ar fi mereu a trecutului". Mereu mi-a placut sa meditez la urmatorul aspect: oare timpul exista acolo si noi trecem prin el ... sau ne plimbam alaturi, ori suntem noi si timpul se scurge asemeni unui rau lasand in urma albii sadite si purtand pietre si aluviuni de vise si sperante?????
Oare noi in raport cu timpul ce suntem? Cine suntem? Ce e de fapt timpul, care ne numara parca secundele inimii si ne macina gandurile cu amintiri din trecut, din viitor............