Poate c-am fost si-am ramas un adult copil, poate ca-i invers si sunt un copil adult...
duminică, 3 octombrie 2010
marți, 28 septembrie 2010
Dans
Dans
Toamna îmi îneacă sufletul în fum ...
Toamna-mi poartă în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
Tragică beţie, moale legănare ...
Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi.
Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nici o şoaptă. Numai să-mi întinzi
Braţele de aer ale clipei duse.
Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.
Câtă deznădejde paşii noştri mână!
Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vânt ce-nvârte uşa din ţâţână ...
Mâine dimineaţă o să fim străini,
Vei privi tăcută mâine dimineaţă
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veştede de ceaţă ...
Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu,
Când mi-am plâns iubirea destrămată-n toamnă,
Şi-ai să-asculţi cum cornul vântului mereu
Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.
Pe când eu voi trece sub castani roşcaţi,
Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,
Şi-or să mi se stingă paşii cadenţati -
În nisip, scrâşnită, laşă remuşcare ...
26 septembrie 1955
Nicolae Labis
Toamna îmi îneacă sufletul în fum ...
Toamna-mi poartă în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
Tragică beţie, moale legănare ...
Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi.
Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nici o şoaptă. Numai să-mi întinzi
Braţele de aer ale clipei duse.
Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.
Câtă deznădejde paşii noştri mână!
Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vânt ce-nvârte uşa din ţâţână ...
Mâine dimineaţă o să fim străini,
Vei privi tăcută mâine dimineaţă
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veştede de ceaţă ...
Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu,
Când mi-am plâns iubirea destrămată-n toamnă,
Şi-ai să-asculţi cum cornul vântului mereu
Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.
Pe când eu voi trece sub castani roşcaţi,
Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,
Şi-or să mi se stingă paşii cadenţati -
În nisip, scrâşnită, laşă remuşcare ...
26 septembrie 1955
Nicolae Labis
duminică, 19 septembrie 2010
from a long time ago
life is a trip - no matter what they say. Sometimes you get on the wrong train, sometimes you show up to late... but most of the times you wait... you wait in that station for a right destination to come, for the right traveler to take with you, or to follow...
and sometimes you arrive in places you wouldn't like to be
and sometimes you arrive in places you wouldn't like to be
vineri, 27 august 2010
Ne vedem joi/ see you on thursday
This should have been firstly posted on the last thursday of july as I began my journey.
The more you travel, the more relative space becomes. If until a couple of years ago home was the house I once used to live in, I came to find out home is where your friends are, And sometimes you feel like home in a place you've been for the first time as long as there is someone there to share it with.
sometimes the most fascinating journeys don't involve traveling to a different country or city, but dicovering the beauty where you are. if you were a tourist in your city for a day, what would you do? what would you visit? if we would once in a while stop taking the same tram, walk the same streets and decide discovering something new... life would be much more interesting.
to be continued...
The more you travel, the more relative space becomes. If until a couple of years ago home was the house I once used to live in, I came to find out home is where your friends are, And sometimes you feel like home in a place you've been for the first time as long as there is someone there to share it with.
sometimes the most fascinating journeys don't involve traveling to a different country or city, but dicovering the beauty where you are. if you were a tourist in your city for a day, what would you do? what would you visit? if we would once in a while stop taking the same tram, walk the same streets and decide discovering something new... life would be much more interesting.
to be continued...
duminică, 22 august 2010
miercuri, 21 iulie 2010
file de poveste
Dragă Lem,
Nu ți-am mai scris de mult. Ultima oară când ne-am văzut, iarna încă își ținea ultima prelegere despre timp și sete, iar noi abia descopeream lumea dintre noi ca o floare de colț într-o câmpie.
Au trecut multe ploi de-atunci și cărările și-au schimbat cursul. Soarele e mai aproape - își dansează lumina în fiecare dimineață printre crengile viselor mele ca și cum trezirea ar fi o primăvara a fiecărei zile.
Știu că drumul îți va purta pașii în locuri depărtate dar nu uita că oricât de departe, călătoria te va duce mai aproape de tine și vei vedea că drumul e oglinda în care se oglindesc deopotrivă abisurile și înălțimile oamenilor.
În pădurea existenței am regăsit o nouă metaforă a vieții: muntele. Pentru că ne îndreptăm spre o înălțime care își răsună ecoul în noi în note de Eden dar pe care nu am vazut-o nicicând. pentru că deși urcușul e greu, bucuria de a împărți frumusețea peisajului cu ceilalți e indefinit mai mare. Pentru că neînțelegerile dintre generații nu pot fi explicate decât prin diferențele de altitudine. Întotdeauna cei care au urcat mai mult vor putea avertiza și striga către cei de jos - dar nicicând nu va înțelege călătorul frumusețea cerului de sub bolta întunericului, dacă nu ajunge el însuși să-și clătească ochii cu lumina albastrului senin. Pentru ca toti pornim din campia dorintelor noastre efemere, din cuibul izolat al eului pentru a descoperi imensitatea de dincolo de nori. Toti pornim pe un drum "al nostru" pentru a descoperi că doar împreună cu ceilalti merita călătorit. Pentru ca iesirea din labirint nu e o umblare haotică orizontală, ci e gradată iar potecile se impletesc. Labirnitul nu isi are sensul in contextul relationarii caci caile se intrepatrund si de multe ori iesirea nu o poti gasi decat impreuna cu celalalt. De aici frumusetea drumetiei.
Lem, luna isi spune povestile prin adieri soptite. La lumina focului noaptea pare sa tremure de frig si sa cante mai aproape ceilalti munti din jur. Scanteile imi aduc aminte de efemeritatea fiecarei clipe iar stelele parc-ar fi ecoul lor. Noaptea poarta amintirele timpului cand eram impreuna.
Pe curând,
Dellay
Nu ți-am mai scris de mult. Ultima oară când ne-am văzut, iarna încă își ținea ultima prelegere despre timp și sete, iar noi abia descopeream lumea dintre noi ca o floare de colț într-o câmpie.
Au trecut multe ploi de-atunci și cărările și-au schimbat cursul. Soarele e mai aproape - își dansează lumina în fiecare dimineață printre crengile viselor mele ca și cum trezirea ar fi o primăvara a fiecărei zile.
Știu că drumul îți va purta pașii în locuri depărtate dar nu uita că oricât de departe, călătoria te va duce mai aproape de tine și vei vedea că drumul e oglinda în care se oglindesc deopotrivă abisurile și înălțimile oamenilor.
În pădurea existenței am regăsit o nouă metaforă a vieții: muntele. Pentru că ne îndreptăm spre o înălțime care își răsună ecoul în noi în note de Eden dar pe care nu am vazut-o nicicând. pentru că deși urcușul e greu, bucuria de a împărți frumusețea peisajului cu ceilalți e indefinit mai mare. Pentru că neînțelegerile dintre generații nu pot fi explicate decât prin diferențele de altitudine. Întotdeauna cei care au urcat mai mult vor putea avertiza și striga către cei de jos - dar nicicând nu va înțelege călătorul frumusețea cerului de sub bolta întunericului, dacă nu ajunge el însuși să-și clătească ochii cu lumina albastrului senin. Pentru ca toti pornim din campia dorintelor noastre efemere, din cuibul izolat al eului pentru a descoperi imensitatea de dincolo de nori. Toti pornim pe un drum "al nostru" pentru a descoperi că doar împreună cu ceilalti merita călătorit. Pentru ca iesirea din labirint nu e o umblare haotică orizontală, ci e gradată iar potecile se impletesc. Labirnitul nu isi are sensul in contextul relationarii caci caile se intrepatrund si de multe ori iesirea nu o poti gasi decat impreuna cu celalalt. De aici frumusetea drumetiei.
Lem, luna isi spune povestile prin adieri soptite. La lumina focului noaptea pare sa tremure de frig si sa cante mai aproape ceilalti munti din jur. Scanteile imi aduc aminte de efemeritatea fiecarei clipe iar stelele parc-ar fi ecoul lor. Noaptea poarta amintirele timpului cand eram impreuna.
Pe curând,
Dellay
vineri, 25 iunie 2010
SE.......
STRESIUNEA - boală care apare în special la studenți, cam de două ori pe an... se manifestă cu insomnii dese, irascibilitate, lipsă de chef, cautare acută a timpului pierdut, față palidă.....
Tratament: Cafea - Ceai - Ciocolata - Vitamine - și în cazuri extreme RedBull - se recomanda citirea cu atenție a cursurilor! Dacă apar manifestări neplăcute - adresați-vă pereților ca oricum nu mai e nimic de făcut.... :))
Tratament: Cafea - Ceai - Ciocolata - Vitamine - și în cazuri extreme RedBull - se recomanda citirea cu atenție a cursurilor! Dacă apar manifestări neplăcute - adresați-vă pereților ca oricum nu mai e nimic de făcut.... :))
miercuri, 23 iunie 2010
NU o religie
Octavian Paler a spus că
Paradoxul vremurilor noastre in istorie este ca
avem cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult, cheltuim prea nesabuit,
radem prea putin, conducem prea repede, ne enervam prea tare,
ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi, citim prea putin,
ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si uram prea des.
Am invatat cum sa ne castigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata.
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pana la luna si inapoi dar avem probleme cand trebuie sa traversam strada sa
facem cunostinta cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul,dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar invatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am invatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai multe informatii, sa produca mai multe copii ca niciodata,dar comunicam din ce în ce mai putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei incete;
oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar mai multe divorturi,
case mai frumoase, dar camine destramate.
Sunt niste vremuri in care sunt prea multe vitrine, dar nimic in interior.
Nu, acesta e doar rezultatul. Cauza lui e mult mai profunda, si nu evidenta. Paradoxul este ca ceea ce obtinem sau castigam vine la costul unei pierderi mult mai mari - si totusi insesizabile. Setea de mai mult si posibilitatea acestui "mai mult", sau iluzia lui, acopera esența nevoilor noastre în scuze superficiale a căror greutate diminuează încet dar sigur adevărata nevoie a sufletului omenesc - aceea de Dumnezeu.
Si așa ajung la titlul acestui articol. În contextul unei țări controverse în care Martin Luther a pus bazele protestantismului, în care Hitler a clădit cea mai mare și dureroasă persecuție a poporului lui Dumnezeu, țară care a tipărit Biblia pentru prima dată, ..... (și lista poate continua cu aceste paradoxuri din istorie) - țară, care acum devine ateistă, religia în sine, ca și concept, se depărtează de sensul ei, nu mai e o credință, nu mai are legătura cu o entitate divină, religia e ca și specialitatea de la facultate: un titlu dat paradigmei asupra lumii.
Nu e doar o afirmație care "să dea bine" - e realitatea vremurilor noastre. O realitate pe care mulți o acceptă fără a pune sub semnul întrebării: DE CE?
Fiind într-un mediu internațional, am ajuns să cunosc diferite credințe și religii de care nu am mai auzit până acum. Iar ceea ce m-a uimit este că niciuna nu oferă siguranță, dragoste, apartenență, sens vieții așa cum o face creștinismul. Religiile lumii acesteia au lacune care nu pot fi trecute cu vederea. Oferă niște reguli, niște promisiuni ambigue și doar atât. Și cu toatea acestea creștinismul e acela care este respins, criticat și ridiculizat. Dacă porți capul acoperit și nu mananci un anume tip de carne, e ok!, asta e religia ta și ție îți face bine. Dar dacă refuzi să faci excese, să crezi că ziua de maine e în mâna unui Dumnezeu iubitor și să te bucuri atunci când treci prin încercări și să zici și la alții despre asta - ești slab!
Ceea ce a fascinant în privința creștinismului este că Dumnezeu nu a lăsat nimic fără soluție. Relația cu El este completă - El a pus totul sub semnul dragostei Sale din veșnicii în veșnicii. Pentru că El ne-a creat, cunoaște nevoile sufletului nostru mai mult decât le cunoaștem noi ... de accea în El ne descoperim adevărata identitate.
Religiile nu fac decât să lege sufletul omului de realități palpabile, de concepte care proiectează raspunsuri, dar care în realitate nu fac decât să aducă mai multe întrebări. Și atunci din nou întrebarea, de ce? De ce respingerea atât de înverșunată a creștinismului? POate pentru frica de a ne cunoaște. Poate pentru că trebuie să ne uităm în oglinda cerului să vedem cum arată sufletul noastru și teama de cine am putea fi e prea mare.
Regulile nu aduc libertatea, dimpotrivă, aduc o oarecare securitate de a te afla în cadrul unor limite, dar nu pot explica viața dincolo de ele.
Si adevărul vă va face liberi! Dar oare câți sunt gata să primească această libertate!?
Paradoxul vremurilor noastre in istorie este ca
avem cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult, cheltuim prea nesabuit,
radem prea putin, conducem prea repede, ne enervam prea tare,
ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi, citim prea putin,
ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si uram prea des.
Am invatat cum sa ne castigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata.
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pana la luna si inapoi dar avem probleme cand trebuie sa traversam strada sa
facem cunostinta cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul,dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar invatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am invatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai multe informatii, sa produca mai multe copii ca niciodata,dar comunicam din ce în ce mai putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei incete;
oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar mai multe divorturi,
case mai frumoase, dar camine destramate.
Sunt niste vremuri in care sunt prea multe vitrine, dar nimic in interior.
Nu, acesta e doar rezultatul. Cauza lui e mult mai profunda, si nu evidenta. Paradoxul este ca ceea ce obtinem sau castigam vine la costul unei pierderi mult mai mari - si totusi insesizabile. Setea de mai mult si posibilitatea acestui "mai mult", sau iluzia lui, acopera esența nevoilor noastre în scuze superficiale a căror greutate diminuează încet dar sigur adevărata nevoie a sufletului omenesc - aceea de Dumnezeu.
Si așa ajung la titlul acestui articol. În contextul unei țări controverse în care Martin Luther a pus bazele protestantismului, în care Hitler a clădit cea mai mare și dureroasă persecuție a poporului lui Dumnezeu, țară care a tipărit Biblia pentru prima dată, ..... (și lista poate continua cu aceste paradoxuri din istorie) - țară, care acum devine ateistă, religia în sine, ca și concept, se depărtează de sensul ei, nu mai e o credință, nu mai are legătura cu o entitate divină, religia e ca și specialitatea de la facultate: un titlu dat paradigmei asupra lumii.
Nu e doar o afirmație care "să dea bine" - e realitatea vremurilor noastre. O realitate pe care mulți o acceptă fără a pune sub semnul întrebării: DE CE?
Fiind într-un mediu internațional, am ajuns să cunosc diferite credințe și religii de care nu am mai auzit până acum. Iar ceea ce m-a uimit este că niciuna nu oferă siguranță, dragoste, apartenență, sens vieții așa cum o face creștinismul. Religiile lumii acesteia au lacune care nu pot fi trecute cu vederea. Oferă niște reguli, niște promisiuni ambigue și doar atât. Și cu toatea acestea creștinismul e acela care este respins, criticat și ridiculizat. Dacă porți capul acoperit și nu mananci un anume tip de carne, e ok!, asta e religia ta și ție îți face bine. Dar dacă refuzi să faci excese, să crezi că ziua de maine e în mâna unui Dumnezeu iubitor și să te bucuri atunci când treci prin încercări și să zici și la alții despre asta - ești slab!
Ceea ce a fascinant în privința creștinismului este că Dumnezeu nu a lăsat nimic fără soluție. Relația cu El este completă - El a pus totul sub semnul dragostei Sale din veșnicii în veșnicii. Pentru că El ne-a creat, cunoaște nevoile sufletului nostru mai mult decât le cunoaștem noi ... de accea în El ne descoperim adevărata identitate.
Religiile nu fac decât să lege sufletul omului de realități palpabile, de concepte care proiectează raspunsuri, dar care în realitate nu fac decât să aducă mai multe întrebări. Și atunci din nou întrebarea, de ce? De ce respingerea atât de înverșunată a creștinismului? POate pentru frica de a ne cunoaște. Poate pentru că trebuie să ne uităm în oglinda cerului să vedem cum arată sufletul noastru și teama de cine am putea fi e prea mare.
Regulile nu aduc libertatea, dimpotrivă, aduc o oarecare securitate de a te afla în cadrul unor limite, dar nu pot explica viața dincolo de ele.
Si adevărul vă va face liberi! Dar oare câți sunt gata să primească această libertate!?
miercuri, 14 aprilie 2010
de demult
Când izgonit din cuibul veşniciei
întâiul om
trecea uimit şi-ngândurat pe codri ori pe câmpuri,
îl chinuiau mustrându-l
lumina, zarea, norii - şi din orice floare
îl săgeta c-o amintire paradisul -
Şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă.
Odată istovit de-albastrul prea senin
al primăverii,
cu suflet de copil întâiul om
căzu cu faţa-n pulberea pământului:
"Stăpâne, ia-mi vederea,
ori dacă-ţi stă-n putinţă împăienjeneşte-mi ochii
c-un giulgiu,
să nu mai văd
nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici nori,
căci vezi - lumina lor mă doare".
Şi-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare
îi dete - lacrimile.
Lacrimile - Lucian Blaga
vineri, 9 aprilie 2010
primavara
"De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi. Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd, sunt veşnice."
2 Corinteni 4:16-18
Eu cred ca sufletul nostru ar trebui sa fie o primavara continua... o sarbatoare zilnica a vietii, a bucuriei, a iubirii.
2 Corinteni 4:16-18
Eu cred ca sufletul nostru ar trebui sa fie o primavara continua... o sarbatoare zilnica a vietii, a bucuriei, a iubirii.
luni, 5 aprilie 2010
april
Ploaie de soare și zâmbet desenat cu cer și curcubeu... ciripit de primăvară și o chitară în ecou...
Uneori norii aduc cerul mai aproape - așa negri cum sunt... Se murdăresc de lacrimile noastre, dar nu ei sunt negri - ci noi nu putem sa vedem albastrul din si dincolo de ei.
Doar soarele mai patrunde să topească iarna din noi.
E primăvară!?
Uneori norii aduc cerul mai aproape - așa negri cum sunt... Se murdăresc de lacrimile noastre, dar nu ei sunt negri - ci noi nu putem sa vedem albastrul din si dincolo de ei.
Doar soarele mai patrunde să topească iarna din noi.
E primăvară!?
joi, 25 martie 2010
jvaaaam in jos de primavara
tea with rum
warm winter
snow
and bruises
majesty
mountains
top of the world
speed - speed - speed
blue fairytale
happiness
inspiration
song - beautiful song
dissapointment
mistakes
lessons learned
spring
sun
green
blossom trees
dor de casa (no translation available ;) )
ecouri de Blaga
game over
play again?
ps: it's thursday >>>> ne vedem jooooiiii!!!!!
warm winter
snow
and bruises
majesty
mountains
top of the world
speed - speed - speed
blue fairytale
happiness
inspiration
song - beautiful song
dissapointment
mistakes
lessons learned
spring
sun
green
blossom trees
dor de casa (no translation available ;) )
ecouri de Blaga
game over
play again?
ps: it's thursday >>>> ne vedem jooooiiii!!!!!
marți, 26 ianuarie 2010
I took silence for a walk
Mi-am scos tacerea la plimbare si am lasat pasii sa vorbeasca - si am ascultat cum glasul lor se amesteca in cantecul orasului - acelasi oras in care oamenii merg sub ploaie ca sub povara vietii lor - ca si cum ar ploua cu grijile lor pretutindeni - ca si cum ploaia nu ar fi decat tot necazul sufletului lor lasat sa cada in deriva ... si te gandesti ca poate asa ar fi mai usor de purtat dar ochii lor par sa adune fiecare strop tot mai adanc, si tot mai greu de privit, si tot mai greu de gasiti - s-au pierdut oamenii in ei insisi -
mi-am scos tacerea la plimbare si in urma ei ningea - si urma pasilor ei era tot ce ar vrut tacerea sa taca si eu am vorbit -
ninge cu tacerea cerului -
in deriva plutesc fulgii tacerilor noastre -
mi-am scos tacerea la plimbare si in urma ei ningea - si urma pasilor ei era tot ce ar vrut tacerea sa taca si eu am vorbit -
ninge cu tacerea cerului -
in deriva plutesc fulgii tacerilor noastre -
duminică, 10 ianuarie 2010
incoerenta la miez de noapte
mi s-a facut dor sa pierd nu timpul ci gandul pe meleagurile literaturii - ale filosofiei... ale debitarilor luungi fara scop final - ca o plimbare printr-o padure in miez de vara - nu stii incotro mergi, dar simti fiorul rece al scoartei de sub talpi, firul de iarba cum te impinge cu verde spre albastrul din zare, auzi vantul soptind din frunze, inspiri parca dintr-o melodie de culori, de aer tare, rece, umed... si din cand in cand dai de un izvor - il auzi? il simti cum iti intinde printre degete cerul din apa - isi tese glasul dintre nori si merge mai departe - e backingvocals acum, si-a terminat solo-ul.
aaaa de unde am pornit... daaaa filosofatul - oare exista substantivul asta?? - nope, tocmai am cautat in dictionar, nu exista - nu m-am gandit pana acum dar noi suntem limitati la a ne exprima doar dintr-o carte - dictionarul este limita comunicarii daca ar fi sa excludem celelalte arte. De aceea omul s-a desprins de cuvinte si a cautat in culori si in muzica si in piatra de fapt nu a cautat ci s-a cautat pe sine. - de cate ori nu te-ai ragasit intr-un cantec, sau o poezie, poate o fotografie, o pictura?? la fel cum nu stiu cat la % din oameni au trasaturi comune asa si arta are puncte comune in care ne regasim - mai mult sau mai putin......
aaaa de unde am pornit... daaaa filosofatul - oare exista substantivul asta?? - nope, tocmai am cautat in dictionar, nu exista - nu m-am gandit pana acum dar noi suntem limitati la a ne exprima doar dintr-o carte - dictionarul este limita comunicarii daca ar fi sa excludem celelalte arte. De aceea omul s-a desprins de cuvinte si a cautat in culori si in muzica si in piatra de fapt nu a cautat ci s-a cautat pe sine. - de cate ori nu te-ai ragasit intr-un cantec, sau o poezie, poate o fotografie, o pictura?? la fel cum nu stiu cat la % din oameni au trasaturi comune asa si arta are puncte comune in care ne regasim - mai mult sau mai putin......
Abonați-vă la:
Postări (Atom)