iar noi mergem pe drumul ce ne poarta pasii... incotro?

"si parca drumul ce iti poarta pasii e diferit: mergi printre ganduri, zambete, sperante, lacrimi, printre stele... Te asezi si tu pe un gand; tu, care crezi ca timpul sta de vorba, sa-i spui cat de te dor secundele prea lente si cat te infioara fuga zgomotului prin venele tale....ai vrea sa-i spui sa stea sa poti spune ... Dar el n-asculta; timpul fuge, iar noi mergem pe drumul ce ne poarta pasii... incotro?"



Asa sunau gandurile mele acum cateva luni... ciudat e ca azi am ramas cu aceeasi intrebare: Incotro? (va urma)

Cea mai grea intrebare mi se pare: "Cum/care mai e viata ta?" si spun grea din pricina banalitatii oricarui raspuns auzit pana acum: "Eh ...cum sa fie mai bine, mai rau", "Bine.... ne chinuim si noi.", "E o perioada mai grea acum...", "sunt fericit.... viata e superba!".

Si ne multumim cu atat. Punem punct si mergem mai departe. Nu e economie de timp, cred ca e frica de noi insine, sa aflam care ne e viata. Intr-un fel simt ca e mai mult decat atat....decat o perioada grea, sau fericita...... Viata noastra suntem noi....ori sa ne definim propriul eu, sau universul din jur cu banalul "greu", "bine"... pare de neconceput. cum ar putea incapea tot egoismul intr-un cuvant ca "bine"?? Hai sa fim seriosi, chiar si asa, fiinta umana e mult mai complexa... si atunci, de ce incercam sa ne definim in banalitati? de ce am renuntat sa exploram taramul dinlauntru, sa-i aflam adancimile..... sa cautam in profunzime? Oare Platon sau Aristotel cum ar fi raspuns??