"Spaima cu chip, pe care Heidegger o numeste frica tasneste din mijlocul unei situatii cat se poate de concrete si bine conturate... "
"Dar daca situatia care-mi provoaca spaima este insasi viata mea in intregul ei, daca este insasi conditia mea de fiinta aparuta de niciunde si cu condamnare la moarte in buzunar? Daca spaima vine de nicaieri si are chipul nimanui? Daca spaima fara chip este sosul afectiv nedeterminat al vietii mele, simplu reflex al aruncarii mele aici, in propria mea viata si in finitudinea ei, fara sa fi fost vreodata intrebat ce parere as avea la o adica despre faptul ca m-am pomenit aici pe nespusa masa? Aceasta spaima fara chip, care vine dinspre mine din insasi conditia mea, a fost numita de Heidegger angoasa. Ea este sadita in mine odata cu prima zi a nasterii mele si, astfel, odata cu posibilitatea suprema a fiintei mele care este moartea. Spaima fara chip, angoasa, urca in mine la rastimpuri nestiute, venind din fata mea, din sfrasitul inscris in mine si care iradiaza altminteri clipa de clipa in viata mea, ca orizont permanent al ei" (Gabriel Liiceanu - Scrisori catre fiul meu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu