E poate prea mult sa incercam sa intelegem timpul.....e poate prea greu sa mai suportam fiecare picatura de ploaie ce vine dintr-un cer mult prea albastru pentru griul din noi. Alergam ... fiecare in felul lui, ne intrecem cu altii sau doar cu noi, cert e ca multi nu stim incotro... da...ne indreptam fiecare pasii incotro? Cautam fericirea, ar zice unii, altii dau din umeri si merg mai departe in gri. Am incercat sa privesc oamenii in ochi pe strada, sa zaresc speranta de culoare din ei......dar m-am lovit de gri. Zilnic ma lovesc de un munte urias de praf. La inceput am zis ca e doar ramasita dusa de vant de pe vechea cultura ce zace pe cladirile din cetate, de fapt era durerea din inimile lor purtata de timp pe-o strada uitata.... suntem niste uitati ... si ce ma uimeste e faptul ca nici nu vrem sa fim amintiti..... ne-am pierdut intr-o lume in care nici timpul nu mai poate fi inteles....... trist