NU o religie

Octavian Paler a spus că

Paradoxul vremurilor noastre in istorie este ca
avem cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult, cheltuim prea nesabuit,
radem prea putin, conducem prea repede, ne enervam prea tare,
ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi, citim prea putin,
ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si uram prea des.
Am invatat cum sa ne castigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata.
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pana la luna si inapoi dar avem probleme cand trebuie sa traversam strada sa
facem cunostinta cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul,dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar invatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am invatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai multe informatii, sa produca mai multe copii ca niciodata,dar comunicam din ce în ce mai putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei incete;
oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar mai multe divorturi,
case mai frumoase, dar camine destramate.
Sunt niste vremuri in care sunt prea multe vitrine, dar nimic in interior.

Nu, acesta e doar rezultatul. Cauza lui e mult mai profunda, si nu evidenta. Paradoxul este ca ceea ce obtinem sau castigam vine la costul unei pierderi mult mai mari - si totusi insesizabile. Setea de mai mult si posibilitatea acestui "mai mult", sau iluzia lui, acopera esența nevoilor noastre în scuze superficiale a căror greutate diminuează încet dar sigur adevărata nevoie a sufletului omenesc - aceea de Dumnezeu.

Si așa ajung la titlul acestui articol. În contextul unei țări controverse în care Martin Luther a pus bazele protestantismului, în care Hitler a clădit cea mai mare și dureroasă persecuție a poporului lui Dumnezeu, țară care a tipărit Biblia pentru prima dată, ..... (și lista poate continua cu aceste paradoxuri din istorie) - țară, care acum devine ateistă, religia în sine, ca și concept, se depărtează de sensul ei, nu mai e o credință, nu mai are legătura cu o entitate divină, religia e ca și specialitatea de la facultate: un titlu dat paradigmei asupra lumii.
Nu e doar o afirmație care "să dea bine" - e realitatea vremurilor noastre. O realitate pe care mulți o acceptă fără a pune sub semnul întrebării: DE CE?
Fiind într-un mediu internațional, am ajuns să cunosc diferite credințe și religii de care nu am mai auzit până acum. Iar ceea ce m-a uimit este că niciuna nu oferă siguranță, dragoste, apartenență, sens vieții așa cum o face creștinismul. Religiile lumii acesteia au lacune care nu pot fi trecute cu vederea. Oferă niște reguli, niște promisiuni ambigue și doar atât. Și cu toatea acestea creștinismul e acela care este respins, criticat și ridiculizat. Dacă porți capul acoperit și nu mananci un anume tip de carne, e ok!, asta e religia ta și ție îți face bine. Dar dacă refuzi să faci excese, să crezi că ziua de maine e în mâna unui Dumnezeu iubitor și să te bucuri atunci când treci prin încercări și să zici și la alții despre asta - ești slab!
Ceea ce a fascinant în privința creștinismului este că Dumnezeu nu a lăsat nimic fără soluție. Relația cu El este completă - El a pus totul sub semnul dragostei Sale din veșnicii în veșnicii. Pentru că El ne-a creat, cunoaște nevoile sufletului nostru mai mult decât le cunoaștem noi ... de accea în El ne descoperim adevărata identitate.
Religiile nu fac decât să lege sufletul omului de realități palpabile, de concepte care proiectează raspunsuri, dar care în realitate nu fac decât să aducă mai multe întrebări. Și atunci din nou întrebarea, de ce? De ce respingerea atât de înverșunată a creștinismului? POate pentru frica de a ne cunoaște. Poate pentru că trebuie să ne uităm în oglinda cerului să vedem cum arată sufletul noastru și teama de cine am putea fi e prea mare.
Regulile nu aduc libertatea, dimpotrivă, aduc o oarecare securitate de a te afla în cadrul unor limite, dar nu pot explica viața dincolo de ele.

Si adevărul vă va face liberi! Dar oare câți sunt gata să primească această libertate!?