time...

Prea repede se scurg secundele, clipele ce-as vrea atat de mult sa le culeg in palme si sa le port asemeni unui margaritar ales. Sa le tin aproape, sa nu treaca, sa nu ... sa nu. Dar ele trec si zboara si lasa urme pe care le purtam in noi ca niste clape al caror sunet nu e altceva decat o remodelare a coardelor...
Sonatele lui Beethoven sunt lovituri de coarde, sunt pulsul vietii asternut in umbre de timp... Viata e ca o sonata cu ecouri din trecut, cu bucuria si intensitatea prezentului, cu speranta si temeri pentru viitor, frica din ascuns cu tot ce suntem. De aceea muzica are putere asa mare asupra sufletului - pentru ca noi suntem mici sonate dintr-o mare simfonie.

Sufletul simte muzica mai mult decat cuvintele pentru ca muzica vibreaza, muzica are viata .... ii simti apogeul si abisul in acelasi timp... ii simti bucuria tumultul .. e o cascada de sentimente transpuse in vibratii ....

Auditie placuta!

... echoes from the past

Am dat peste melodia asta din intamplare ... si cu toatea astea inca mai poarta ecoul unui timp pierdut.....

Oare de ce e asa de greu sa acceptam ca nu putem schimba trecutul, dar ca totusi el ne poate schimba?... si de modul in care noi ne raportam la el depinde si viitorul nostru

Suntem asa de buni obervatori cand trebuie sa ne aruncam peste sufletul celui de langa noi si avem o sete profunda in a=i descoperi adancurile - de ce e cum e, de ce zambeste, de ce plange - dar in sufletul nostru nu ne uitam, ne e frica de ce am putea descoperi, daca de prea multa cautare ne pierdem? daca nu mai gasim iesirea, sau poate daca gasim in noi prea mult haos, prea mult rau? daca zambetul desenat pe fata a ascuns asa multa tristete ca nu mai ai loc sa stai in el? daca din noi n-a ramas decat banca unui Iona inconjurat de prea multe ganduri, de pasari care nu mai pot zbura?

Daca atitudinea determina altitudinea atunci inteleg de ce ne numim pamanteni, am putea sa ne numim la fel de bine "taratoare" - am uitat sa zambim - am uitat ca fiecare zi aduce o alegere: putem alege sa zambim sau nu, sa lasam desertaciunea sa ne consume sau sa-i dam un sens. Bucuria, in final, e o decizie. Sunt prea multe lucruri de care sa fim multumiti si de care sa ne bucuram incat postura de victima e doar o alta scuza.

Cred ca am deviat de la subiect.... oricum e frumoasa melodia :) ....

...

cuvintele nu-si mai au rostul.......... doar ploua si cadenta picaturilor de ploaie rasuna intre noi cantr-o oglinda...
ploua...

...file de poveste

Lemalian,

life is so funny in a way and yet so weird and unexpected.... but more than life, our soul, our heart ... it keeps swinging back and forth between these feelings...
the truth is... I'm scared... I guess that's the reason of this uncertainty, I am not sure why ... but I guess it takes time... and after all life is a dance, you learn it as you go.... I guess this is just a new kind of rhythm my heart needs to learn ...

it's strange, but I miss you...

Dey

ps: ... 'tis what I felt back then and didn't tell you...

Hallelujah....

sometimes people take you down just by words... it's so hard to keep your passion burning when only cold water sorrounds you... "Love is not a victory march... it's a cold and it's a broken Hallelujah"
time is dancing a crazy waltz with my life... spinning and spinning ... flowing on this unknown melody ... it's my veins that are the chords .... and the lyrics.... oh the lyrics.... the lyrics are written with sky on this sand of vanity that keeps running through the hourglass of time.

there's no longer a tic and a tac..... there's a tear and a smile, there's a heartbeat and a breath....

Desertaciune si angoasa

"Spaima cu chip, pe care Heidegger o numeste frica tasneste din mijlocul unei situatii cat se poate de concrete si bine conturate... "
"Dar daca situatia care-mi provoaca spaima este insasi viata mea in intregul ei, daca este insasi conditia mea de fiinta aparuta de niciunde si cu condamnare la moarte in buzunar? Daca spaima vine de nicaieri si are chipul nimanui? Daca spaima fara chip este sosul afectiv nedeterminat al vietii mele, simplu reflex al aruncarii mele aici, in propria mea viata si in finitudinea ei, fara sa fi fost vreodata intrebat ce parere as avea la o adica despre faptul ca m-am pomenit aici pe nespusa masa? Aceasta spaima fara chip, care vine dinspre mine din insasi conditia mea, a fost numita de Heidegger angoasa. Ea este sadita in mine odata cu prima zi a nasterii mele si, astfel, odata cu posibilitatea suprema a fiintei mele care este moartea. Spaima fara chip, angoasa, urca in mine la rastimpuri nestiute, venind din fata mea, din sfrasitul inscris in mine si care iradiaza altminteri clipa de clipa in viata mea, ca orizont permanent al ei" (Gabriel Liiceanu - Scrisori catre fiul meu)

despre goana timpului

19 ... 19 ani ... asa ne masuram noi vietile... nu, azi nu am 19 ani.... am valuri de secunde adunate in lacrimi, in zambete, in ploi, in soare.... in priviri, in soapte.... valuri de nebunie, de fericire, de viata... da azi implinesc ... valuri de viata nu multe... vin si pleaca.. nu se mai intorc... dar lasa urme in castelul de nisip ... al viselor...
in goana lui, timpul mi-a lasat pulsul sa se joace pe linia orizontului... si cand ma uit in urma.. vad munti ... si o mare... si .. oaze.. si desert... si privind inainte e putina ceata, dar departe se vede o Lumina... da, e Lumina de dincolo de nori, Lumina cerului albastru...
azi ... azi implinesc o jumatate de dans, maine o sa fiu cu un pas inainte ... viata e un dans al timpului prin venele noastre ... ca dintr-o cascada se strecoara prin puls si scrie un menuet cu inima noastra...
azi ... azi se scrie a 19-a parte din simfonia vietii mele .... asculta!
...