Poate c-am fost si-am ramas un adult copil, poate ca-i invers si sunt un copil adult...
duminică, 3 octombrie 2010
marți, 28 septembrie 2010
Dans
Dans
Toamna îmi îneacă sufletul în fum ...
Toamna-mi poartă în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
Tragică beţie, moale legănare ...
Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi.
Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nici o şoaptă. Numai să-mi întinzi
Braţele de aer ale clipei duse.
Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.
Câtă deznădejde paşii noştri mână!
Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vânt ce-nvârte uşa din ţâţână ...
Mâine dimineaţă o să fim străini,
Vei privi tăcută mâine dimineaţă
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veştede de ceaţă ...
Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu,
Când mi-am plâns iubirea destrămată-n toamnă,
Şi-ai să-asculţi cum cornul vântului mereu
Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.
Pe când eu voi trece sub castani roşcaţi,
Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,
Şi-or să mi se stingă paşii cadenţati -
În nisip, scrâşnită, laşă remuşcare ...
26 septembrie 1955
Nicolae Labis
Toamna îmi îneacă sufletul în fum ...
Toamna-mi poartă în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
Tragică beţie, moale legănare ...
Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi.
Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nici o şoaptă. Numai să-mi întinzi
Braţele de aer ale clipei duse.
Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.
Câtă deznădejde paşii noştri mână!
Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vânt ce-nvârte uşa din ţâţână ...
Mâine dimineaţă o să fim străini,
Vei privi tăcută mâine dimineaţă
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veştede de ceaţă ...
Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu,
Când mi-am plâns iubirea destrămată-n toamnă,
Şi-ai să-asculţi cum cornul vântului mereu
Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.
Pe când eu voi trece sub castani roşcaţi,
Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,
Şi-or să mi se stingă paşii cadenţati -
În nisip, scrâşnită, laşă remuşcare ...
26 septembrie 1955
Nicolae Labis
duminică, 19 septembrie 2010
from a long time ago
life is a trip - no matter what they say. Sometimes you get on the wrong train, sometimes you show up to late... but most of the times you wait... you wait in that station for a right destination to come, for the right traveler to take with you, or to follow...
and sometimes you arrive in places you wouldn't like to be
and sometimes you arrive in places you wouldn't like to be
vineri, 27 august 2010
Ne vedem joi/ see you on thursday
This should have been firstly posted on the last thursday of july as I began my journey.
The more you travel, the more relative space becomes. If until a couple of years ago home was the house I once used to live in, I came to find out home is where your friends are, And sometimes you feel like home in a place you've been for the first time as long as there is someone there to share it with.
sometimes the most fascinating journeys don't involve traveling to a different country or city, but dicovering the beauty where you are. if you were a tourist in your city for a day, what would you do? what would you visit? if we would once in a while stop taking the same tram, walk the same streets and decide discovering something new... life would be much more interesting.
to be continued...
The more you travel, the more relative space becomes. If until a couple of years ago home was the house I once used to live in, I came to find out home is where your friends are, And sometimes you feel like home in a place you've been for the first time as long as there is someone there to share it with.
sometimes the most fascinating journeys don't involve traveling to a different country or city, but dicovering the beauty where you are. if you were a tourist in your city for a day, what would you do? what would you visit? if we would once in a while stop taking the same tram, walk the same streets and decide discovering something new... life would be much more interesting.
to be continued...
duminică, 22 august 2010
miercuri, 21 iulie 2010
file de poveste
Dragă Lem,
Nu ți-am mai scris de mult. Ultima oară când ne-am văzut, iarna încă își ținea ultima prelegere despre timp și sete, iar noi abia descopeream lumea dintre noi ca o floare de colț într-o câmpie.
Au trecut multe ploi de-atunci și cărările și-au schimbat cursul. Soarele e mai aproape - își dansează lumina în fiecare dimineață printre crengile viselor mele ca și cum trezirea ar fi o primăvara a fiecărei zile.
Știu că drumul îți va purta pașii în locuri depărtate dar nu uita că oricât de departe, călătoria te va duce mai aproape de tine și vei vedea că drumul e oglinda în care se oglindesc deopotrivă abisurile și înălțimile oamenilor.
În pădurea existenței am regăsit o nouă metaforă a vieții: muntele. Pentru că ne îndreptăm spre o înălțime care își răsună ecoul în noi în note de Eden dar pe care nu am vazut-o nicicând. pentru că deși urcușul e greu, bucuria de a împărți frumusețea peisajului cu ceilalți e indefinit mai mare. Pentru că neînțelegerile dintre generații nu pot fi explicate decât prin diferențele de altitudine. Întotdeauna cei care au urcat mai mult vor putea avertiza și striga către cei de jos - dar nicicând nu va înțelege călătorul frumusețea cerului de sub bolta întunericului, dacă nu ajunge el însuși să-și clătească ochii cu lumina albastrului senin. Pentru ca toti pornim din campia dorintelor noastre efemere, din cuibul izolat al eului pentru a descoperi imensitatea de dincolo de nori. Toti pornim pe un drum "al nostru" pentru a descoperi că doar împreună cu ceilalti merita călătorit. Pentru ca iesirea din labirint nu e o umblare haotică orizontală, ci e gradată iar potecile se impletesc. Labirnitul nu isi are sensul in contextul relationarii caci caile se intrepatrund si de multe ori iesirea nu o poti gasi decat impreuna cu celalalt. De aici frumusetea drumetiei.
Lem, luna isi spune povestile prin adieri soptite. La lumina focului noaptea pare sa tremure de frig si sa cante mai aproape ceilalti munti din jur. Scanteile imi aduc aminte de efemeritatea fiecarei clipe iar stelele parc-ar fi ecoul lor. Noaptea poarta amintirele timpului cand eram impreuna.
Pe curând,
Dellay
Nu ți-am mai scris de mult. Ultima oară când ne-am văzut, iarna încă își ținea ultima prelegere despre timp și sete, iar noi abia descopeream lumea dintre noi ca o floare de colț într-o câmpie.
Au trecut multe ploi de-atunci și cărările și-au schimbat cursul. Soarele e mai aproape - își dansează lumina în fiecare dimineață printre crengile viselor mele ca și cum trezirea ar fi o primăvara a fiecărei zile.
Știu că drumul îți va purta pașii în locuri depărtate dar nu uita că oricât de departe, călătoria te va duce mai aproape de tine și vei vedea că drumul e oglinda în care se oglindesc deopotrivă abisurile și înălțimile oamenilor.
În pădurea existenței am regăsit o nouă metaforă a vieții: muntele. Pentru că ne îndreptăm spre o înălțime care își răsună ecoul în noi în note de Eden dar pe care nu am vazut-o nicicând. pentru că deși urcușul e greu, bucuria de a împărți frumusețea peisajului cu ceilalți e indefinit mai mare. Pentru că neînțelegerile dintre generații nu pot fi explicate decât prin diferențele de altitudine. Întotdeauna cei care au urcat mai mult vor putea avertiza și striga către cei de jos - dar nicicând nu va înțelege călătorul frumusețea cerului de sub bolta întunericului, dacă nu ajunge el însuși să-și clătească ochii cu lumina albastrului senin. Pentru ca toti pornim din campia dorintelor noastre efemere, din cuibul izolat al eului pentru a descoperi imensitatea de dincolo de nori. Toti pornim pe un drum "al nostru" pentru a descoperi că doar împreună cu ceilalti merita călătorit. Pentru ca iesirea din labirint nu e o umblare haotică orizontală, ci e gradată iar potecile se impletesc. Labirnitul nu isi are sensul in contextul relationarii caci caile se intrepatrund si de multe ori iesirea nu o poti gasi decat impreuna cu celalalt. De aici frumusetea drumetiei.
Lem, luna isi spune povestile prin adieri soptite. La lumina focului noaptea pare sa tremure de frig si sa cante mai aproape ceilalti munti din jur. Scanteile imi aduc aminte de efemeritatea fiecarei clipe iar stelele parc-ar fi ecoul lor. Noaptea poarta amintirele timpului cand eram impreuna.
Pe curând,
Dellay
vineri, 25 iunie 2010
SE.......
STRESIUNEA - boală care apare în special la studenți, cam de două ori pe an... se manifestă cu insomnii dese, irascibilitate, lipsă de chef, cautare acută a timpului pierdut, față palidă.....
Tratament: Cafea - Ceai - Ciocolata - Vitamine - și în cazuri extreme RedBull - se recomanda citirea cu atenție a cursurilor! Dacă apar manifestări neplăcute - adresați-vă pereților ca oricum nu mai e nimic de făcut.... :))
Tratament: Cafea - Ceai - Ciocolata - Vitamine - și în cazuri extreme RedBull - se recomanda citirea cu atenție a cursurilor! Dacă apar manifestări neplăcute - adresați-vă pereților ca oricum nu mai e nimic de făcut.... :))
Abonați-vă la:
Postări (Atom)